Utilizatorii Facebook vor să pară mai interesanți decât sunt în realitate
Un studiu realizat de producătorul de telefoane, HTC, în Marea Britanie, a dovedit faptul că mai mult de 75% dintre utilizatorii Facebook creează aparența unei vieți mult mai interesante decât este în realitate.
Într-o lume în care ne petrecem viața mai mult pe Facebook, unde ne împărtășim și cele mai intime detalii cotidiene cu prietenii virtuali, este normal ca rețeaua socială să devină un fel de fereastră spre viețile noastre. Printre tineri există zicala „dacă nu pui o poză pe Facebook, înseamnă că degeaba s-a întâmplat”, un lucru trist, dar adevărat.
Un studiu realizat recent a demonstrat că două treimi din persoanele de pe Facebook își transformă viața pe rețeaua socială pentru a crea aparența unui trai mai bun decât cel real. „Mirajul ” se produce, de cele mai multe ori, cu ajutorul fotografiilor. Fie că se pozează în cabinele de probă ale magazinelor, cu haine pe care nici nu au să le cumpere sau împrumută obiecte ale prietenilor pentru a da impresia că sunt ale lor, oamenii găsesc tot felul de metode prin care să-și „cosmetizeze” viața pe Facebook.
Potrivit Dailymail, întrebați de unde se inspiră pentru povestea vieții lor virtuale, oamenii au răspuns sincer, spunând că fură idei de pe Instagram, Snapchat sau alte profiluri de Facebook, ale unor persoane cu vieți mult mai interesante decât ale lor.
Totodată, studiul a demonstrat că nevoia oamenilor de a impresiona prin lucrurile publicate de Facebook are ca scop stârnirea invidiei și a geloziei. Rețeaua socială a înlocuit paginile revistelor ca sursă de inspirație în ceea ce privește stilul și moda, iar utilizatorii tind să studieze profilurile de Facebook ale vedetelor sau ale oamenilor influenți pentru a găsi noi moduri prin care să epateze.
Oficialii de la HTC au declarat că în 2015 oricine este un fotograf, iar fotografia este din ce în ce mai folosită ca mijloc de exprimare, dar că ar trebui utilizată pentru a arăta cine suntem cu adevărat, nu niște fantome ale persoanelor care ne-am dori să fim.